EXCLUSIV | Ioan Mircea Pașcu, fost ministru al Apărării: „Rusia a terminat stocurile de muniție inteligentă / S-a împotmolit, dar va continua să distrugă”. Când s-ar putea termina războiul

Publicat: 18/03/2022, 10:27
Actualizat: 18/03/2022, 10:41

Ioan Mircea Pașcu, fost ministru al Apărării Naționale și fost vicepreședinte al Parlamentului European, a analizat, pentru Gândul, situația critică de la granița României, acolo unde Rusia a invadat Ucraina. Potrivit lui Pașcu, chiar dacă Rusia „s-a împotmolit” în Ucraina, armata lui Vladimir Putin va continua să facă distrugeri masive în această țară. Fostul ministru al Apărării mai explică și cu ce scop Rusia a atacat Ucraina și cât ar putea să mai dureze acest război.

„Așa cum au prezentat chiar anumiți ideologi ruși,  Rusia a declanșat acest conflict cu scopul final de a întoarce ordinea internațională existentă în favoarea ei, plecând de la premiza falsă că raportul de forțe nu mai este favorabil Occidentului, ci a devenit favorabil Rusiei și Chinei. Numai că, iată, prin tot ce s-a întâmplat ulterior, Rusia a constatat că nu poate să întoarcă această ordine internațională în favoarea ei. Și s-a implicat în acest război, motivând chestiuni false, neavând nicio justificare”, a declarat Ioan Mircea Pașcu, pentru Gândul.

Fostul ministru al Apărării mai spune că se poate observa o intensificare a eforturilor diplomatice de a se pune capăt acestui război.

„Jocul occidental a fost de a preveni orice justificare din partea Rusiei pentru declanșarea atacului, care fusese deja decis. Drept urmare, Rusia a inițiat acest atac, iar niciuna dintre motivațiile sale, pe care le mai caută și azi, nu este credibilă, și în felul acesta, Rusia s-a singularizat ca agresor neprovocat împotriva statului Ucraina. În momentul de față este greu de văzut ce se poate întâmpla. Eu constat o intensificare a discuțiilor între părți și împreună cu părțile străine. Nu șitu dacă aceste discuții vor duce la un rezultat… În prezent, Rusia dă dovadă de mai multă flexibilitate, deoarece nu poate să câștige în plan militar”, explică Ioan Mircea Pașcu.

Potrivit fostului vicepreședinte al Parlamentului European, Rusia s-a împotmolit în Ucraina și ar fi ajuns la „fundul sacului” în ceea e privește muniția. Cu toate acestea, Rusia va continua să atace țara vecină.

„Operațiuni militare în Ucraina vor continua, iar următoarea va fi legată de Odesa”

„Operațiuni militare în Ucraina vor continua, iar următoarea va fi legată de Odesa, apoi de încercuirea completă a Kievului și poate lovituri în vestul Ucrainei. Dar Rusia este departe de a stăpâni situația militară, și mai ales de a instaura un guvern favorabil la Kiev, în locul celui actual. Cu alte cuvinte, Rusia s-a împotmolit. Dar distrugeri tot va face. Ei nu foslosesc muniție inteligentă, ci muniție clasică, de tipul celei folosite în al Doilea Război Mondial, și asta nu-mi sugerează o schimbare de strategie, ci îmi sugerează terminarea stocurilor de muniție inteligentă”, precizează Pașcu.

În ceea ce privește România, țara noastră „este ferm ancorată în frontul NATO”, și am primit asigurări foarte mari. „Întărim acest flanc, și de data aceasta forțele aliate vor rămâne pe teritoriul nostru, deoarece Rusia a încălcat toate regulile”, explică politicianul.

Cât ar putea să mai dureze războiul din Ucraina, început acum trei săptămâni?

„Mai contăm pe o lună, o lună și jumătate de război. Numai că lucrurile pot să evolueze în zona discuțiilor foarte rapid și, cine știe, să aven norocul să ajungem la o oprire a acestui carnagiu gratuit”, este de părere Ioan Mircea Pașcu.

Gabriel Leș, fost ministru al Apărării: „În mintea lui Putin nu mai primează raționalul”

Într-un interviu pentru Gândul, și fostul ministru al Apărării, Gabriel Leș a declarat că în mintea președintelui rus Vladimir Putin „nu mai primează raționalul”. Fostul ministru consideră că acum, mai mult ca oricând, România trebuie să ceară intensificarea prezenței trupelor aliate pe teritoriul ei, pentru descurajarea Rusiei. În ceea ce privește folosirea armelor nucleare de către Rusia, Gabriel Leș crede că Putin a fost foarte ferm când a făcut aceste amenințări.

„Suntem în NATO, și asta este complicat chiar și pentru Putin, deși nu cred că la ora asta mai primează raționalul în mintea lui Putin. Nu cred că cineva își mai închipuia în anul 2022 la un război la nivel de bocanc, cu blindate care atacă civili și zone rezidențiale. În acest context, România trebuie să forțeze în forurile transatlantice consolidarea posturii de descurajare. A venit timpul ca aliații să trimită forțe importante aici, astfel încât Moscova să înțeleagă că orice mișcare hazardată la adresa unui stat NATO este sinucigașă”, a declarat, pentru Gândul, Gabriel Leș.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un stâlp de fier din India stă expus la ploi, vânt și umezeală de 1600...
DECLARAȚII EXCLUSIVE | Legătura neștiută dintre Bianca Drăgușanu și Florin Piersic 😲
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Accident teribil la Brașov, între Voila și Făgăraș! Un șofer a murit pe loc după...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Mărturia şocantă a lui Stormy Daniels în procesul împotriva lui Trump nu schimbă opiniile susţinătorilor...
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în...
Macron, din ce în ce mai înverșunat. Noi declarații alarmante
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Spaniolii și indigenii sud-americani vor să recupereze marfa de pe galionul San José, considerat „Sfântul...